Judetul Bacau, sub cod galben de ninsori pana sambata

0

Agentia de Meteorologie a emis o avertizare de cod galben de ninsori si viscol, valabila pentru judetul Bacau incepand de joi, 5 ianuarie ora 22:00 pana sambata, 7 ianuarie ora 10:00.

În intervalul menţionat ( 5-6 ianuarie) aria ninsorilor se va extinde treptat dinspre Lunca Dunării și va cuprinde sudul, centrul și estul țării. În Oltenia, Muntenia, Dobrogea, sudul şi centrul Moldovei, precum şi în zona Carpaţilor de Curbură, local ninsorile vor fi însemnate cantitativ și se va depune strat de zăpadă consistent.
      Va fi viscol în Dobrogea, în cea mai mare parte a Munteniei şi în jumătatea sudică a Moldovei unde vântul va avea intensificări cu viteze de 50…70 km/h. În Carpaţii de Curbură şi zona înaltă din Carpații Meridionali rafalele vor depăşi 80…90 km/h, iar zăpada va fi spulberată și troienită. La începutul intervalului pe litoral vor fi precipitaţii mixte şi se va depune polei.

harta_ninsori

În intervalul menţionat ( 6- 7 ianuarie), în Dobrogea, Bărăgan și în cea mai mare parte a Moldovei va ninge moderat cantitativ, vântul va continua să prezinte intensificări cu viteze de 50…55 km/h și pe arii restrânse 70 km/h, temporar viscolind şi spulberând zăpada.
      Notă: Unele intensificări ale vântului vor fi şi în sud-vestul Olteniei, spulberând trecător zăpada depusă anterior.

      Începând de vineri, 6 ianuarie şi până la începutul săptămânii viitoare, în cea mai mare parte a ţării vremea va fi geroasă atât noaptea, cât şi ziua, iar temperaturile minime se vor situa frecvent între -25 şi -15 grade.


Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu mai jos:

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.