Guvernul suportă din fondul de rezervă despăgubirile în cazul femeii infectate cu HIV la Spitalul Județean Bacău

0

Despăgubire-record pentru o femeie infectată cu HIV în Spitalul Judeţean Bacău. Un milion de euro trebuie să primească pacienta după ce Tribunalul Bacău a dat o decizie definitivă în acest caz. 

spital-judetean-bacauPacienta s-a infectat cu virusul HIV în timp ce se afla internată în Secţia de Pediatrie din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţe (SJU) Bacău. În tot acest timp, conducerea spitalului a negat toate acuzaţiile, însă dosarul pacientei arată că diagnosticul este foarte clar – SIDA în stadiul C3, adică cea mai severă formă, cu multiple afecţiuni – sinuzită, stomatită micotică, obezitate gr. III, encefalopatie HIV, tulburări de comportament. 

Până acum, tânăra a obţinut două sentinţe favorabile date de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Pentru că unitatea medicală nu îşi permite să achite cele 4,6 milioane de lei, dar şi onorariul avocatului, a cheltuielilor de executare silită, a taxelor de timbru şi celor pentru timbre judiciare în valoare de 112.929,6 lei, banii vor veni din fondul de rezervă al Guvernului.

In noiembrie 2010, Tribunalul Bacau decidea ca SJU trebuie sa-i plateasca victimei malpraxisului suma de 1 milion de euro, cu titlul de daune, pretentie considerata justificata de instanta de judecata. In sustinerea deciziei, instanta a retinut (contrar aprecierilor SJU) ca momentul infectarii cu virusul HIV este usor determinabil pe baza inscrisurilor prezente in dosar.

„Instanta consideră că suma de 1.000.000 euro este o suma proportionala prejudiciului suferit avind in vedere media de virsta in Romania de 70 ani si ca, printr-un simplu calcul, ar rezulta suma de 15.000 euro pe an de viata. Din aceasta perspectiva si aceasta suma apare ca fiind insuficienta raportat la inexistenta unui tratament eficace, la faptul ca boala este incurabila şi ca efectiv reclamantei i-a fost anihilat dreptul la viata insă instanta a avut in vedere, la stabilirea cuantumului daunelor morale si posibilitatea concreta de executare a unei astfel de obligatii”, se arata in Sentinta civila nr. 1892 din 17 noiembrie 2010.

Cu prilejul judecarii apelului declarat de SJU Bacau, Curtea de Apel Bacau a admis – pe 16 noiembrie 2011 – reevaluarea prejudiciului cauzat victimei, magistratii Curtii considerand ca suma de 100.000 euro (de 10 ori mai mica) este suficienta pentru alinarea durerilor acesteia. Ulterior, in iunie 2013, Inalta Curte de Casatie si Justitie a admis recursul formulat de victima Rebeca T.G., desfiintand sentinta Curtii de Apel si mentinand decizia instantei de fond (Tribunalul Bacau).


Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu mai jos:

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.