Gerald Schweighofer, făcut cetățean de onoare al Comăneștiului. Afaceristul austriac controlează Holzindustrie, companie implicată în scandalul tăierilor ilegale de lemn

1


Patronul Holzindustrie Schweighofer, Gerald Schweighofer, a primit titlul de cetățean de onoare al orașului Comănești. Austriacul controlează cel mai important operator din industria lemnului din România. Compania sa a fost implicată în scandalul tăierilor ilegale de lemn, un ONG din SUA dovedind că Holzindustrie procesează masă lemnoasă achiziționată la negru. Potrivit unui comunicat dat publicității de Primăria Comănești, Gerald Schweighofer a sprijinit financiar autoritățile locale cu peste 1,2 milioane euro, banii fiind investiți în reabilitarea Spitalului „Ioan Lascăr”, precum și a unor unități școlare. Holzindustrie este cel mai mare angajator din Comănești, operând în localitate fostul Combinat de Prelucrarea Lemnului, achiziționat în urmă cu 5 ani. 

Holzindustrie SchweighoferPovestea lui Gerald Schweighofer în Comănești (județul Bacău) a început în anul 2010, când Holzindustrie Schweighofer a achiziționat fabrica de panel Baco, pe care a transformat-o într-o afacere recunoscută la nivel internațional. În urma unei creșteri a producției de 270%, fabrica are în prezent cea mai mare producție de panel din lume. În numai cinci ani, Holzindustrie Schweighofer a investit 25 de milioane de euro în extinderea și modernizarea acestei fabrici cu tehnologii inovatoare. De asemenea, au fost create 750 de locuri de muncă, Holzindustrie Schweighofer fiind cel mai mare angajator din Comănești.

În prezent, 3.000 de persoane din oraș şi împrejurimi depind direct de veniturile angajaților care lucrează în această fabrică. Holzindustrie Schweighofer este cel mai mare contribuabil din zonă, fabrica din Comănești aducând peste 10 milioane de euro la bugetul consolidat al statului în perioada 2011-2014. „Acest titlu onorific are o semnificație specială pentru mine, deoarece mă simt foarte legat de orașul Comănești. Am găsit aici o echipă de oameni talentați, bine pregătiți și foarte competenți, cu care am plăcerea să colaborez excelent. Le mulțumesc tuturor pentru căldura cu care m-au primit în această comunitate. Creştem împreună de cinci ani şi acum, ca şi cetăţean al oraşului, mă voi implica şi mai mult în problemele sociale ale comunităţii”, a declarat Gerald Schweighofer, Directorul General al Holzindustrie Schweighofer.

Holzindustrie Schweighofer transformă cherestea de categorie inferioară în produse de înaltă calitate. Lemnul dobândește prin prelucrare o valoare de aproape 4 ori mai mare față de valoarea materiei prime folosite. Valoarea adăugată se reflectă în locuri de muncă, taxe locale și la bugetul de stat, investiții, servicii locale, sprijin pentru economia și comunitatea din zonă. Panelul produs aici, în urma unei valorificări superioare a cherestelei, prezintă o varietate largă de aplicații, de la mobilă și decorațiuni interioare la panouri de cofraj pentru elemente turnate.

Viorel-Miron - primar Comanesti „Venirea Grupului Schweighofer în Comănești a contribuit la reconfigurarea acestei zone. Îi suntem recunoscători domnului Gerald Schweighofer pentru implicarea sa în reamplasarea oraşului nostru pe harta economică a Europei şi nu numai, precum și în sprijinirea unor proiecte sociale foarte importante pentru comunitatea noastră: un spital care oferă servicii medicale la standarde europene, condiții mai bune pentru copiii noștri în şcoli, grădiniţe, creşe, toate acestea modernizate prin aportul domnului Gerald Schweighofer. Astăzi, oraşul Comănești are una dintre cele mai moderne companii de producţie şi prelucrare superioară a lemnului, locuri de muncă atractive; 750 de angajaţi dintre care aproximativ 500 sunt locuitori ai oraşului nostru”, a adăugat Viorel Miron, Primarul orașului Comănești.

Holzindustrie Schweighofer a deschis prima fabrică de cherestea în România în anul 2003, la Sebeș. În prezent, compania operează pe plan local alte două fabrici de chestea – la Rădăuți și Reci, o fabrică de panouri încleiate din lemn masiv la Siret și una de panel la Comănești, generând peste 3.000 de locuri de muncă direct în aceste locații și mai mult de 10.000 de locuri de muncă indirect, în industrii conexe. De la intrarea pe piața locală și până în prezent, Holzindustrie Schweighofer a investit 778 milioane de euro în România, iar în ultimii patru ani a contribuit la bugetul statului cu peste 100 milioane de euro.

SCHWEIGHOFER-GeraldFirma Schweighofer Holzindustrie România care deţine un cvasimonopol pe piaţa lemnului din ţara noastră, achiziţionând cantităţi uriaşe de masă lemnoasă, a fost expusă de o investigaţie a organizaţiei Environmental Investigation Agency (EIA) că recompensează lemnul tăiat ilegal printr-un sistem de bonificaţie. Investigatorii EIA, s-au dat drept nişte investitori străini care au câştigat drepturile de punere în valoare a unei cantităţi de lemn din pădurile unei asociaţii de proprietari din România. În discuţiile pe care aceştia le-au purtat cu oficialii români şi austrieci ai companiei Schweighofer, filmate cu camera ascunsă, ei au insistat pe intenţia de a tăia mai mult decât este permis conform contractului cu asociaţia de proprietari şi au cerut companiei de asigurări că le va cumpăra lemnul ilegal. În replică, oficialii Schweighofer au confirmat că vor cumpăra lemnul şi au arătat că oferă şi bonusuri pentru cantităţile suplimentare de lemn tăiat ilegal.

Publicarea investigaţiei şi filmărilor cu reprezentanţii companiei austriece Schweighofer Holzindustrie a survenit în contextul discuţiilor care au avut loc în Parlament în legătură cu noul Cod Silvic, retrimis legislativului de preşedintele Klaus Iohannis pe 23 martie 2015 și, ulterior, promulgat de șeful statului. După retrimiterea Codului Silvic în Parlament, CEO-ul Gerald Schweighofer i-a adresat o scrisoare primului ministru al României, cerându-i să schimbe Codul Silvic, în caz contrar ameninţând cu efecte negative asupra comerţului dintre Austria şi România, în general.

 


Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

1 comentariu

  1. „După retrimiterea Codului Silvic în Parlament, CEO-ul Gerald Schweighofer i-a adresat o scrisoare primului ministru al României, cerându-i să schimbe Codul Silvic, în caz contrar ameninţând cu efecte negative asupra comerţului dintre Austria şi România, în general.”
    Aceasta ultima fraza a articolului de mai sus, spune tot: incapacitatea celor care accepta si semneaza contracte fara sa inteleaga cuprinsul acestora. Majoritatea fiind pline cu asa zisele „capcane de piata/market,” des folosite in contractele companiilor puternic mediatizate: vezi Becktel, Rosia Montana, Kaufland, Mega-Image, Lidl, etc. Actionarul austriac este legal si bine intentionat. Cel putin pentru cei cateva mii de angajati din zonele afectate dupa inchiderea minelor din Moinesti, Darmanesti, Onesti, Comanesti. Media romaneasca exagereaza mult, deformeaza si minte. Nici un jurnalist nu a luat macar un interviu muncitorilor din aceste fabrici. De 31 de ani toata atentia MEDIA este concentrata pe politicieni. Restul nu mai conteaza. Nu se promoveaza lucrurile bune care s-au facut si se fac in aceasta tara. E drept foarte incet si asta datorita confuziei create de asa aparatori ai adevarului…jurnalistii.
    Am vizitat Combinatul de la Comanesti. Impresionant loc de munca. Impresionat de conditiile de munca si atentia pentru salariati. Un exemplu care trebuie urmat si aratat des in Media si alte mijloace de propaganda.
    In cea ce priveste, furtul si distrusul padurilor, jurnalistii ar trebui sa se informeze mai bine pe acest subiect. Mafiile formate de romanii care si-au gasit portite legale in taiatul padurilor trebuiesc desfiintate foarte rapid. In incheiere sugerez la cei interesati de acest subiect, sa viziteze macar odata fabricile de prelucrare a panelurilor. Sa stea de vorba cu muncitorii romani, cu personalul conducerii acestora……..(stelian plesoiu)

Lasa un comentariu mai jos:

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.