FOTO: Peste 100 de pompieri au actionat timp de 20 de ore pentru a stinge incendiul de la o hala a societatii Agricola din Bacau

0

Peste 100 de pompieri au acționat timp de 20 de ore pentru stingerea unui incendiu la o hală din municipiul Bacău. În cursul zilei de ieri și în această noapte, pompierii militari băcăuani au intervenit pentru limitarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o hală de depozitare a mezelurilor, din municipiul Bacău.

Imediat după anunțarea apelului în dispeceratul ISUJ Bacău (ora 10.23), au fost mobilizate la fața locului primele echipaje de salvatori, numărul acestora fiind suplimentat progresiv până la 18 autospeciale de intervenție. În momentul declanșării incendiului, în hală nu se aflau persoane. Din cauza cantităților mari de fum generate de incendiu, angajații societății din proximitatea halei s-au autoevacuat controlat în spații sigure din apropiere.

Ajunși la fața locului, pompierii băcăuani au verificat existența persoanelor surprinse în interior, nefiind înregistrate victime în urma evenimentului. Pe timpul recunoașterii au fost semnalate mai multe recipiente cu capacitate de 100 de litri încărcate cu freon, care aflate sub presiunea generată de căldura incendiului puteau exploda. Salvatorii militari au acționat pentru îndepărtarea acestora într-o zonă sigură, astfel fiind înlăturat pericolul. Misiunea de stingere s-a derulat atât pe timp de zi, cât și noaptea, intervenția necesitând eforturi suplimentare din partea pompierilor, mai ales din cauza temperaturii ridicate din interiorul depozitului, a degajărilor mari de fum și vizibilității reduse.

Incendiul a fost lichidat în totalitate la ora 04.50, după aproape 20 de ore de luptă cu flăcările, care au afectat o mare parte din pereții interiori ai halei de depozitare. Până în acest moment nu a fost stabilita cauza care a declanșat arderea. În cursul acestei dimineți, reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Mr. CONSTANTIN ENE” vor face parte din echipa de cercetare a circumstanțelor și cauzei probabile de izbucnire a incendiului.

 


Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu mai jos:

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.