Florian Walter, patronul companiei de salubrizare Romprest, arestat în Emirate. Firma acestuia operează colectarea și transportul deșeurilor din județul Bacău

0

Patronul Romprest, Florian Walter, a fost arestat în Emiratele Arabe Unite şi se află la dispoziţia autorităţilor de acolo. Omul de afaceri era căutat de poliţiştii români încă de la sfârşitul lui mai când a fost emis un mandat de arestare preventivă în lipsă pentru evaziune fiscală şi spălare de bani. Walter este suspectat ca, in perioada 2013-2014, a constituit si coordonat  un grup infractional organizat care ar fi desfasurat operatiuni financiare din sfera evaziunii fiscale si a spalarii banilor, prin reducerea artificiala a profitului impozabil si TVA de plata, efectuarea unor decontari fictive de la diferite societati si utilizarea de societati comerciale tip fantoma. Compania fugarului Walter operează colectarea și transportul gunoiului din Bacău, contract adjudecat în urma unei licitații cu cântect organizată de ADIS Bacău pe parcursul lui 2014. 

COMUNICAT IGPR

florian walter romprestConform prevederilor legale în vigoare, la data de 22 mai 2015, Poliția Română prin Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională – Biroul Naţional Interpol a efectuat demersurile necesare în vederea localizării și arestării în vederea extrădării a numitului Walter Florian, pe numele căruia Tribunalul Prahova a emis un mandate de arestare preventivă.  

În baza informațiilor deținute, la data de 29 mai a.c., Poliția Română a solicitat Biroului Central Național Interpol Abu Dhabi confirmarea prezenței acestuia pe teritoriul Emiratelor Arabe Unite. La data de 2 iunie 2015 a fost primită confirmarea faptului că Walter Florian a fost arestat la solicitarea  autorităților române și se află la dispoziția organelor judiciare din Emiratele Arabe Unite.

Imediat, Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională – Biroul Naţional Interpol a informat Tribunalul Prahova și Ministerul Justiției, care au demarat procedurile în vederea extrădării.

Romprest Camion GunoiReamintim că, cel în cauză este bănuit că, în perioada 2013-2014 a constituit și coordonat  un grup infracţional organizat, ce acționa pe raza mai multor județe și în municipiul București, care ar fi desfăşurat operaţiuni financiare din sfera evaziunii fiscale şi a spălării banilor, prin reducerea artificială a profitului impozabil şi TVA de plată, efectuarea unor decontări fictive de la diferite societăţi şi utilizarea de societăţi comerciale „tip fantomă”.

Prejudiciul produs bugetului consolidat al statului este în valoare totală de 4.500.000 de euro. Cercetările au fost efectuate sub coordonarea procurorilor DIICOT- S.T. Ploiești, cu sprijinul Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală – Bucureşti. Suportul de specialitate informativ şi tehnic a fost asigurat de către Serviciul Român de Informaţii.

Licitație cu cântec la Bacău. Budeanu – plângere la DNA

Narcis Doru - SOMACompania lui Florian Walter operează, sau ar trebui să opereze, și în județul Bacău, după ce Romprest a câștigat contractul de colectare și transport al deșeurilor licitat de ADIS Bacău. Având o durată de 8 ani, contractul este estimat la 170 milioane lei (fără TVA), Romprest adjudecându-și licitația deși a venit cu tarife mult mai mari decât concurența, asta în condițiile în care prețul ofertei era unul din criteriile esențiale de adjudecare a licitației (pondere de 40 la sută). La unele tipuri de deșeuri tarifele practicate, pe tonă, de Romprest sunt de 10-15 ori mai mari decât cele normale.

„Nimeni, niciodată nu poate fundamenta un tarif de 20 de milioane lei (n.r. – lei vechi) pe tonă sau 11-12 milioane. Agentul economic va fugi repede cu gunoiul la pubelă. Îl va declara la populație, după colectare. Eu nu pot acuza de rea-credință ADIS-ul, dar înseamnă că o face din neștiință”, declara Narcis Doru (foto), directorul tehnic al operatorului de salubritate SOMA, în februarie 2015 (citește mai multe AICI).

budeanu_fantana_adis_servsal_romprestLa mijlocul lui iunie, omul de afaceri Ovidiu Budeanu anunța – într-o conferință de presă organizată la Arena Mall – că a denunțat contractul atribuit de ADIS Bacău către Romprest. Pe un ton vehement, Budeanu sugera că între patronii Romprest și conducerea Consiliului Județean Bacău s-ar fi consumat o înțelegere menită a dirija licitația derulată de ADIS către operatorul de salubritate controlat de fugarul Florian Walter. „Nu pot să spun mai multe acum, dar mă aștept ca domnul Necula (n.r. – Marin Necula, director general Romprest, aflat în arest preventiv) să facă declarații. Ei (n.r. – ADIS) au făcut un fals în Masterplan. Servsal apare ca firmă cu capital de stat, iar noi suntem privatizați”, afirma Budeanu acum o lună (citește AICI).

Marin-Necula-director-RomprestMarin Necula (foto), directorul general al Romprest la care Budeanu făcea referire, a fost arestat în mai, alături de mai multe persoane, în dosarul DIICOT vizând evaziunea fiscală și spălarea de bani realizate de operatorul de salubritate. Necula, care trebuia să semneze contractul cu ADIS Bacău, a fost săltat de oamenii legii de la pensiunea în care se afla cazat. Potrivit unui comunicat remis Bacau.NET de ADIS, contractul a fost semnat în cele din urmă de Sorin Velicu, director operațional în cadrul Romprest, și șeful Consiliului Județean Bacău, Dragoș Benea, în calitate de președinte al ADIS Bacău. Contractul se va derula pe următorii 8 ani, având o valoare estimată 170 milioane lei (fără TVA). Conform înțelegerii, Romprest va colecta deșeurile de pe teritoriul a 65 de unități administrativ-teritoriale din județul Bacău, inclusiv din municipiul Onești și comunele limitrofe.


Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu mai jos:

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.