EXCLUSIV. Decizia-bombă care i-a adus pe „greii PSD” la DNA Brașov. Hrebenciuc: „Sunt inculpat”

0

Greii PSD sunt cercetați de DNA într-un dosar de retrocedare a 34.000 hectare de pădure către Paltin Sturdza, succesorul lui Elie Vlad Sturdza, presupusul moștenitor al terenului. Parlamentarii Viorel Hrebenciuc, Ilie Sârbu și Ioan Adam, toți 3 oameni influenți în PSD, au trecut miercuri pe la DNA Brașov. Întregul dosar se învârte în jurul unei decizii controversate luată de Tribunalul Covasna în aprilie 2012. Prin Decizia civilă nr. 231/R/2012, pronunțată de instanța amintită, judecătorii au admis recursul formulat de Paltin Sturdza în contradictoriu cu Comisia Județeană de fond funciar Bacău, instituind dreptul de proprietate al acestuia asupra unor suprafețe imense de pădure situate pe raza unor localități din județul Bacău (Palanca, Agăș, Dofteana, Asău, Brusturoasa, Moinești). Asta, în condițiile în care atât autoritățile de profil din județul Bacău, cât și instanțele de judecată au respins sistematic cererile lui Paltin Sturdza. Dosarul a avut un traseu sinuos, ajungând la Covasna odată cu o cerere de revizuire formulată de Sturdza. 

Dosar retrocedare Tribunal SibiuDNA a detonat bomba retrocedărilor ilegale cu o zi înainte de judecarea, la Tribunalul Sibiu, a unei cereri de revizuire formulată de Direcția Silvică Bacău și Comisia Județeană de fond funciar, împotriva lui Paltin Sturdza dar și a unor unități administrativ-teritoriale din județul Bacău, pe raza cărora se găsesc cele peste 34.000 de hectare de pădure revendicate de Sturdza.

Prin cererea formulată, Direcția Silvică Bacău încearcă să readucă în patrimoniul statului cele peste 34.000 de hectare de pădure obținute de Paltin Sturdza ca urmare a soluției favorabile pronunțate în 2012 de Tribunalul Covasna. În realitate, arată date publicate de presa centrală, nici Elie Vlad Sturdza presupusul moștenitor al moșiei Ghika, nici succesorul său – Paltin Sturdza – nu aveau dreptul legal de a solicita în instanță retrocedarea zecilor de mii de hectare de pădure.

Fostul șef al Direcției Silvice Bacău, Gheorghe Savu, a declarat pentru cotidianul Adevărul că dosarul fusese câștigat de Direcția Silvică la Judecătoria Onești, în 2007, dar soluția a fost desființată ulterior. „Acest dosar a fost câştigat în 2007, la Oneşti, deoarece Ellie Vlad Sturza şi apoi moştenitorul acestuia Paltin Sturza nu aveau calitatea de rudă de gradul patru, ca să poată primi pădurea. Paltin Sturza vine dinspre ramura Maria Ghika, care nu a avut păduri, ci doar imobile”, a declarat Savu citat de publicația amintită. Decizia instanței oneștene a fost infirmată în aprilie 2012, printr-o controversată decizie civilă pronunțată de Tribunalul Covasna.

Cum au sucit-o, ca la Covasna, Ordog și Uță

Padurea SturdzaDocumentul, aflat în posesia portalului de știri Bacau.NET, atestă că judecătorii Lorand Andras Ordog și Gabriel Uță, cercetați de procurorii DNA Brașov, au răsturnat întreaga speță, admițând cererea de revizuire formulată de Paltin Sturdza.

Astfel, presupusul moștenitor s-a văzut împroprietărit cu zeci de mii de hectare de pădure (9560 ha pe raza comunelor Palanca și Brusturoasa – domeniul forestier „Palanca”; 7995 ha pe raza comunelor Asău și Goioasa – domeniul forestier „Ciobănuș”; 6302 ha pe raza localităților Dofteana și Dărmănești – domeniul forestier „Brătulești”; 5532 ha pe raza comunelor Agăș și Asău – domeniul forestier „Agăș”; 2218 ha pe raza localităților Comănești; respectiv 11.620 ha teren forestier situat pe raza comunei Dofteana, constituind domeniul forestier „Dofteana și Belechet”.

prokonPotrivit unei investigații publicată de portalul RISE Project la începutul acestui an, pădurea adjudecată de Paltin Sturdza a fost rapid înstrăinată beneficiarul celor 34.000 de hectare de pădure este firma germană Prokon Hit Timber. La doar câteva luni după decizia Tribunalului, moșia Ghica a fost promisă spre vânzare societății Prokon Hit Timber, care se angaja să plătească în schimbul ei 140 de milioane de euro. Vânzarea s-a realizat prin doi procuratori.

Prokon Hit Timber este, de aproape trei ani, filiala de la Sibiu a companiei care și-a anunțat insolvența în Germania acum câteva zile. Anterior, firma nemțească și-a făcut cunoscute intențiile referitoare la pădurile românești chiar pe propriul site, într-un mesaj adresat investitorilor: plătim 3-4 mii de euro pe un hectar de pădure (n.n. în România) însă doar copacii de pe această suprafață valorează 20 de mii de euro.

O interceptare publicată de Digi24 atestă că avocatul brașovean Ioan Adam, deputat PSD, se arăta nemulțumit, într-o discuție cu Dan Bengescu, de faptul că Comisia județeană de fond funciar, dar și șeful Direcției Silvice Bacău, Viorel Ghelase, ar fi solicitat strămutarea litigiului, acesta ajungând în cele din urmă pe rolul Tribunalului Sibiu, după un itinerariu prin mai multe instanțe. „Vă rog nu vă mai lăsaţi călcaţi în picioare de com.jud.Bacău şi Ghelase care au cerut strămutarea în 27 noiembrie. Asta întrece orice închipuire iar prietenul tău a fost în mod grosolan păcălit. Sunt curios ce reacţie va avea când în vei spune pentru că în acest sens şi-a dat cuvântul, iată bomba”, se arată în interceptările publicate de postul TV amintit.

Hrebenciuc: „Sunt inculpat”

hrebenciuc - cna - votLa ieșirea din sediul DNA Brașov, deputatul Viorel Hrebenciuc a declarat că are calitatea de inculpat în dosar. Hrebenciuc a negat că ar fi beneficiarul zecilor de mii de hectare de pădure, declarând că procurorii vor stabili dacă vor formula cerere pentru ridicarea imunității.

Miercuri dimineață la sediul DNA Brașov a ajuns deputatul Ioan Adam, avocatul lui Paltin Sturdza în controversatul dosar de retrocedare, dar și Ilie Sârbu, socrul premierului Victor Ponta. Procurorii DNA au percheziționat sediile a 5 instituții publice, între care și pe cel al Direcției Silvice Bacău, cabinetul de avocat al lui Adam, precum și locuințele unor magistrați.

În dosar sunt cercetați judecătorii Lorand Andras Ordog și Gabriel Uță, „regizorii” deciziei pronunțată în aprilie 2012 de Tribunalul Covasna, dar și Roxana Adam, soția lui Ioan Adam, judecător în cadrul Tribunalului Brașov. Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a încuviinţat arestarea preventivă şi arestarea la domiciliu a magistraţilor Adam Roxana Anca, judecător în cadrul Tribunalului Braşov, Ordog Lorand Andraş şi Uţă Gabriel, judecători în cadrul Tribunalului Covasna.

*În facsimil, Decizia civilă nr. 231/R/2012, pronunțată de Tribunalul Covasna la 17 aprilie 2012

Tribunal Covasna - decizie pg2

Tribunal Covasna - decizie pg1


Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu mai jos:

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.