Dosarul de mita al fostului primar Romeo Stavarache, stramutat la Targu Mures

0

Recursul în procesul în care fostul primar al municipiului Bacău, Romeo Stavarache, fusese condamnat, în primă instanță, la șase ani de închisoare cu executare pentru săvârșirea unor acte de corupție, ce urma a intra pe rolul Curții de Apel Bacău, se va judeca de către o instanță a Curții de Apel Târgu Mureș.

Înalta Curte de Casație și Justiție a admis cererea fostului edil băcăuan privind stramutarea dosarului, în care acesta este acuzat de luare de mită, la Curtea de Apel Târgu-Mureș.

Tribunalul Bacău dăduse sentința penală în cursul verii, împreună cu Stavarache mai fiind condamnați în același dosar, la câte trei ani de închisoare pentru complicitate la luare de mită, oamenii de afaceri Liviu Goian, administratorul unei televiziunii băcăuane, și Liviu Cenușă, patronul unui ziar din localitate, dar și Constantin Apostol, fost director la Agenția de Dezvoltare Regionala Nord-Est.

Sursa: Agerpres.ro


Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu mai jos:

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.