DNA cere 12 ani de inchisoare pentru Viorel Hrebenciuc, in dosarul retrocedarilor

0

Un procuror de la DNA a solicitat miercuri judecatorilor de la Inalta Curte de Casatie si Justitie condamnarea tuturor inculpatilor din dosarul retrocedarilor ilegale de paduri la pedepse cu executare, orientate spre maximul prevazut de legea penala.

Astfel, procurorul a cerut o pedeapsa maxima cu executare pentru fostul deputat Viorel Hrebenciuc, acuzat de savarsirea infractiunilor de constituire a unui grup infractional organizat, trafic de influenta si spalare a banilor. Pedepsa maxima pentru constituire a unui grup infractional organizat este de 10 ani, iar pentru spalare de bani este de 12 ani.

De asemenea, procurorul a cerut pedepse maxime cu executare si pentru ceilalti inculpati din acest dosar: Andrei Hrebenciuc (constituirea unui grup infractional organizat, instigare la spalare a banilor si complicitate la trafic de influenta); fostul deputat Ioan Adam (instigare la abuz in serviciu, constituirea unui grup infractional organizat, cumparare de influenta), fostul ministru al Justitiei Tudor Chiuariu (constituire a unui grup infractional organizat, trafic de influenta si spalarea banilor); Lorand Andras Ordog, judecator in cadrul Tribunalului Covasna, Paltin Gheorghe Sturdza (beneficiarul retrocedarii), Iosif Kadas, Constantin Bengescu, Sorin Ion Iacob, Janica Poenaru, Ioan Gheorghe Varga, Daniel Constantin Calugar, Ioan Matasel, Gabriela Rodica Zaharia, Anca Roxana Adam (sotia deputatului Ioan Adam, judecatoare la Tribunalul Brasov), Iulian Durlan (primar al comunei Caiuti, judetul Bacau), Adam Craciunescu (directorul general Romsilva).

„Va rog sa aveti in vedere gravitatea deosebita a faptelor retinute in sarcina inculpatilor si sa aveti in vedere si calitatea persoanelor, care au avut atributii in domeniul legislativ, fosti ministrii, oameni de afaceri. Vorbim de o valoare foarte mare a prejudiciului de 300 milioane euro. Coruptia este o amenintare majora la adresa societatii, iar inculpatii au incercat sa corupa pentru a-si atinge scopul”, a spus procurorul in sala de judecata.

Dosarul retrocedarilor a fost trimis in instanta in ianuarie 2015, procesul avand peste 60 de termene de judecata. In octombrie 2015, Viorel si Andrei Hrebenciuc, dar si fostul deputat Ioan Adam si-au recunoscut vinovatia, solicitand sa fie judecati prin procedura simplificata.

Astfel, Viorel Hrebenciuc si-a recunoscut faptele in fata judecatorilor si a povestit ca a acceptat sa intervina pe langa functionarii unor institutii din Bacau pentru ca Paltin Gheorghe Sturdza sa intre in posesia a 43.000 de hectare de padure. In schimbul interventiei, Hrebenciuc urma sa primeasca 12.000 de hectare, prin incheierea unui act aditional pe numele fiului sau.

Acuzatiile din dosar se refera la retrocedarea ilegala a 43.227 hectare teren forestier in judetul Bacau in favoarea lui Paltin Sturdza si in defavoarea Romsilva. Prejudiciul calculat de DNA in acest caz se ridica la 1.421.800.870 lei (echivalentul a 303.888.615 euro), reprezentand contravaloarea terenului.

Sursa: agerpres.ro


Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu mai jos:

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.