Deputatul Cosmin Necula anunță retragerea aleșilor PSD din Consiliul Local Bacău. Vezi în ce condiții va avea loc

0

Cei doi aleși locali social-democrați vor fi retrași din Consiliul Local (CL) Bacău, a anunțat joi, în cadrul unei conferințe de presă, deputatul Cosmin Necula, șeful organizației municipale a PSD. Parlamentarul a dezvăluit că, în perioada următoare, consilierii vor depune un proiect de hotărâre vizând acordarea de locuințe pentru tot personalul medical ce deservește unitățile spitalicești din Bacău în blocul de apartamente de pe strada Făgăraș. Dacă proiectul va fi respins, a afirmat Necula, PSD își va retrage aleșii din CL. Blocul de 10 etaje de pe strada Făgăraș a fost finalizat, în urmă cu mai mulți ani, și ar fi trebuit să găzduiască medicii ce urmau să deservească Spitalul Municipal, aflat încă în construcție. Contractul privind construirea blocului apare în dosarul penal în care DNA îl acuză pe primarul Romeo Stavarache de comiterea a 5 infracțiuni de luare de mită. 

Necula_conf_PSDSolicitarea social-democraților urmărește, conform afirmațiilor deputatului Cosmin Necula, „deschiderea” blocului de locuințe de pe strada Făgăraș și altor medici decât celor care ar fi trebuit să lucreze la Spitalul Municipal, aflat încă la fază de șantier. Necula a declarat, în cadrul unei conferințe de presă, că personalul încadrat la Spitalul Județean de Urgență Bacău deservește, în proporție de 50 la sută, pacienți din municipiul Bacău și că, pe cale de consecință, ar trebui să aibă acces la apartamentele din blocul situat pe strada Făgăraș. Deputatul a arătat că perspectivele de finalizare a Spitalului Municipal sunt îndepărtate și că imobilul de apartamente zace nefolosit de ani de zile.

„Din punctul nostru de vedere, nu putem sta cu acel bloc nefolosit de ani de zile. Spitalul Municipal este departe de a fi finalizat, iar noi credem că e incorect ca acel bloc să fie ținut degeaba, neocupat. Dacă majoritatea PNL din cadrul Consiliului Local nu va aproba propunerea noastră, aleșii PSD își vor da demisia din CL. Medicii de la Spitalul Județean de Urgență tratează, în proporție de 50 la sută, pacienți din municipiul Bacău, chiar dacă spitalul este județean. Noi credem că au dreptul la o locuință în acel bloc”, a declarat acesta.

Dragos Luchian - senator BacauParlamentarul l-a criticat pe senatorul Dragoș Luchian (foto), fost viceprimar al Bacăului în perioada 2008 – 2012. Luchian l-a interpelat, de curând, pe ministrul Sănătății pe tema finanțării Spitalului TBC, aflat de ani buni în „parohia” municipalității Bacău. „Municipiul Bacău a avut un excedent bugetar de 6 milioane euro pe anul trecut. Mă așteptam ca domnul Luchian să ceară consilierilor PNL bani pentru Spitalul TBC, în bugetul pe 2015. Domnia sa a preluat abordările demagogice ale domnului Stavarache. A făcut interpelare la ministrul Sănătății. Ar fi fost corect ca domnul Luchian să-l interpeleze pe primarul Bacăului și să ceară colegilor din PNL fonduri pentru Spitalul TBC, în februarie când s-a aprobat bugetul local”, a mai spus Necula cu referire la faptul că Luchian este senator al municipiului Bacău.

DNA: Un etaj din blocul medicilor, mita la Stavarache

bloc fagarasCelebrul bloc al medicilor de la Spitalul Municipal apare în dosarul penal în care DNA îl acuză pe primarul Bacăului, Romeo Stavarache, de comiterea a 5 infracțiuni de luare de mită. Conform unui material publicat de portalul de știri Bacau.NET, blocul de 10 etaje ar fi trebuit construit de Agenția Națională pentru Locuințe (ANL).  În prima parte a lui 2009, pe fondul prăbușirii pieței imobiliare, ANL s-a „spălat” pe mâini cu blocul de pe strada Făgăraș (foto), sistând finanțarea lucrărilor pe motiv că locuințele rezultate nu ar mai fi avut cumpărători. În cursul mai multor întâlniri, la unele dintre ele participând şi Liviu Cenușă, Romeo Stavarache i-ar fi propus constructorului Viorel Rusu (Conextrust) preluarea acestei investiţii de către Primăria Bacău, solicitându-i pentru sine – conform DNA – un procent de 10 la sută din valoarea contractului, solicitare pe care omul de afaceri a acceptat-o. 

Suma totală plătită de Viorel Rusu conform solicitărilor lui Stavarache s-a ridicat la 1,25 milioane lei. Cum contractul de lucrări derulat de Conextrust s-a cifrat la 11,31 milioane lei, procentul plătit ca mită de Rusu atinge valoarea de 11,12 la sută, apropiat de cei 10 la sută pretinși de Stavarache în discuțiile inițiale. În condițiile în care blocul de pe strada Făgăraș are 10 etaje, mita cerută de edilul băcăuan atinge valoarea unui etaj al imobilului (peste 260.000 euro).

romeo stavarache, arest, ziarul de bacau resize„Banii urmau să fie daţi pe parcursul derulării contractului, în modalităţile indicate de Stavarache Romeo”, se arată în referatul în baza căruia DNA l-a pus sub acuzare pe primarul Bacăului. În conformitate cu înțelegerea Stavarache – Rusu, cesiunea contractului de lucrări de la ANL la Primăria Bacău a fost notificată Conextrust în septembrie 2009, Viorel Rusu începând să încheie diferite contracte de publicitate cu firmele deținute de Liviu Goian și Liviu Cenușă, acoliții lui Stavarache, urmând indicațiile trasate în prealabil de primar. Prin intermediul societăților Rustrans și Conextrust, Rusu a plătit sume de bani atât către Ligone Internațional, cât și către Mediabac SRL, Duoco SRL, respectiv SSC Invest SRL. Având un caracter fictiv, contractele nu au mai ajuns în posesia societăților lui Rusu (citește mai multe AICI). 

Deși finalizat, în cele din urmă, blocul de pe strada Făgăraș nu a mai fost dat în funcțiune, pe fondul stagnării lucrărilor de la șantierul Spitalului Municipal. Imobilul-fantomă a făcut carieră și în presa centrală, televiziunea de știri Digi24 realizând un reportaj la fața locului. Social-democrații au doi consilieri în CL Bacău: George Bogatu și Zvetlana Zaharia. În urma negocierilor privind constituirea USL, din 2011-2012, PNL și-a asigurat în CL Bacău o majoritate confortabilă (12 consilieri din totalul de 23). PNL deține majoritatea în CL Bacău încă din 2008, an în care liberalii au obținut 12 mandate în forul deliberativ local.


Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu mai jos:

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.