De ce a fost condamnat Stavarache în „dosarul Apartamentul”: „Intervenția organelor judiciare a stopat activitatea infracțională a inculpaților”

0

Judecătorii băcăuani au apreciat, în motivarea sentinței din dosarul „Apartamentul”, că primarul Romeo Stavarache s-a implicat în mod direct în atribuirea unei locuințe către inculpatul Gheorghe Muntianu. Magistrații au mai reținut că primarul, „în calitatea sa de conducător al instituției publice (…) cunoștea tot ce se hotărâște” și că nicio decizie din Primăria Bacău nu se lua fără știința lui Stavarache. Tribunalul Bacău a pronunțat, la 20 octombrie, pedepse cu suspendare în dosarul „Apartamentul”: Romeo Stavarache s-a ales cu 3 ani de închisoare; Gavril Pircu, fostul șef al Patrimoniului, a primit 2 ani de închisoare, în timp ce Gheorghe Muntianu, beneficiarul apartamentului ilegal atribuit de Primărie a primit 3 ani de închisoare cu suspendare și o perioadă de încercare de 7 ani. Cei trei se fac vinovați, potrivit instanței de judecată, de comiterea infracțiunilor de tentativă la abuz în serviciu, fals și uz de fals, respectiv conflict de interese. Inculpații au apelat decizia instanței de fond, procesul urmând a continua, la mijlocul lui decembrie, la Curtea de Apel Bacău. 

stavarache_primarDin motivarea judecătorilor băcăuani reiese că tripleta Stavarache – Pircu – Muntianu nu a „desăvârșit” abuzul în serviciu (forma calificată) întrucât pe fir au intrat, în 2009, autoritățile statului, care au început să investigheze modul în care un apartament deținut de municipalitatea Bacău (strada Mioriței) a ajuns la Gheorghe Muntianu, șeful fondului locativ din Primărie. Contrar declarațiilor primarului Stavarache, care a afirmat în fața instanței de judecată că s-ar fi opus vânzării apartamentului, judecătorii au reținut că sesizarea penală a organelor de anchetă, consemnată la 10 iunie 2009, a condus la stoparea înstrăinării apartamentului către Muntianu. „Intervenția organelor judiciare este cea care a stopat activitatea infracțională a inculpaților și a împiedicat consumarea infracțiunii de abuz în serviciu prev. de art. 13/2 Lg. 78/2000 care însemna finalizarea vânzării apartamentului din Bacău, str. Mioriţei nr. 1/B/14, jud. Bacău ce făcea parte din fondul locativ al primăriei către inc. Muntianu”, precizează motivarea Sentinței penale nr. 438/D/2015, pronunțată de Tribunalul Bacău la 20 octombrie.

Judecătorii au mai reținut că natura funcției deținute de Stavarache, precum și autoritatea ce derivă din calitatea de primar, s-au dovedit decisive în economia cauzei. „Inculpatul Stavarache Romeo a mai invocat că răspunderea pentru repartizarea locuinţelor în condiţii nelegale nu aparţine primarului, întrucât «primarul nu semnează de legalitate, semnătura acestuia fiind de reprezentare şi autoritate». Ori instanţa consideră că ceea ce a conferit valoare juridică înscrisului denumit «Repartiţie» a fost tocmai semnătura primarului, în lipsa unei asemenea semnături înscrisul neavând nicio consecinţă juridică”, au consemnat magistrații Tribunalului Bacău.

Sentința nr. 438/D/2015, Dosar: 1590/110/2014

„Cu privire la inculpatul Stavarache sunt cu atât mai regretabile şi reprobabile fapta sa şi atitudinea de negare  a acesteia cu cât funcţia pe care o exercită este incompatibilă cu orice act de corupţie, iar rezonanţa socială a unei asemenea fapte grave mai ales din partea acestui inculpat este cu atât mai mare  atât în rândul comunităţii locale asupra căreia şi-a exercitat influenţa negativă, cât şi la nivelul întregii ordini sociale, într-un context în care imaginea administraţiei locale şi centrale este afectată de acuzaţiile de corupţie tot mai frecvente”

DNA a apelat sentința

Atât cei trei inculpați, cât și DNA au apelat sentința pronunțată de Tribunalul Bacău. Dosarul se va judeca, în continuare, la Curtea de Apel Bacău, având fixat un prim termen la mijlocul lui decembrie (17 decembrie). Gheorghe Muntianu a fost condamnat la 3 ani de închisoare cu suspendare, interzicerea dreptului de a ocupa o funcție publică pe o perioadă de 5 ani și un termen de încercare de 7 ani; Gavril Pircu a primit 2 ani de închisoare cu suspendare și un termen de încercare de 4 ani, în timp ce primarul Romeo Stavarache s-a ales cu 3 ani de închisoare cu suspendare și un termen de încercare de 5 ani.

Epopeea unui apartament dat pe șest

În calitate de şef al Serviciului administrare fond locativ şi îndrumare asociaţii de proprietari din cadrul Primăriei municipiului Bacău, inculpatul Muntianu Gheorghe şi-a îndeplinit în mod defectuos atribuţiile de serviciu, repartizându-şi o locuinţă din fondul locativ de stat aflată în administrarea Consiliului Local Bacău (apartament în municipiul Bacău), în vederea achiziţionării acesteia. Prin aceasta, funcționarul urmărea obţinerea, pentru sine, a unui avantaj patrimonial, respectiv achiziţionarea unui apartament la un preţ derizoriu, rezultat care nu s-a produs, formalităţile de vânzare-cumpărare a apartamentului fiind oprite.

Concret, la data de 13 iunie 2008, a întocmit şi semnat documentul prin care şi-a repartizat, în vederea închirierii, un apartament compus din 2 camere situat în Bacău, locuinţă din fondul locativ de stat. Aceasta, în condiţiile în care, Comisia socială nu întocmise ordinea de prioritate a solicitanţilor de locuinţe şi în lipsa unei hotărâri a Consiliului Local Bacău prin care să-i fie repartizată o locuinţă socială sau din fondul locativ de stat.

La aceeași dată, și-a verificat propria cerere prin care solicita repartizarea unei locuinţe, confirmând că îndeplineşte condiţiile legale pentru a fi aprobată, în împrejurările în care, la cerere, nu erau ataşate documente care să ateste venitul obţinut şi, mai mult, nu îndeplinea condiţia de venit pentru accesul la locuinţă socială sau din fondul locativ de stat, prevăzută de lege.

În aceeași zi, în calitate de director executiv al Direcţiei patrimoniu din cadrul Primăriei municipiului Bacău, Pircu Gavril a semnat pentru subalternului său, inculpatul Muntianu Gheorghe, repartiţia apartamentului sus menționat, iar Stavarache Romeo, în calitate de primar al municipiului Bacău a aprobat-o. Aceasta, în condiţiile în care Comisia socială nu întocmise ordinea de prioritate a solicitanţilor de locuinţe şi în lipsa unei hotărâri a Consiliului Local Bacău prin care inculpatului Muntianu Gheorghe să-i fi fost repartizată o locuinţă socială sau din fondul locativ de stat.

În baza înscrisurilor menționate, la data de 01.08.2008, între Municipiul Bacău, prin primar, şi inculpat a fost încheiat contractul de închiriere având ca obiect locuinţa menţionată anterior. Astfel, inculpatul a obţinut un folos material pentru sine, constând în folosirea locuinţei, în perioada 01.08.2008- 30.09.2012.

Ulterior, Muntianu Gheorghe a formulat și o cerere de cumpărare a apartamentului înregistrată la Primăria Bacău la 06.01.2009, la care a depus o adeverinţă, fără dată, emisă de o Asociaţie de Proprietari. În cuprinsul acestui înscris se menţionează, în mod nereal, că Muntianu Gheorghe nu are debite, deşi în perioada respectivă acumulase datorii aferente apartamentului respectiv. Adeverinţa a fost folosită în vederea dovedirii îndeplinirii condiţiilor de cumpărare a locuinţei.

La data de 25 februarie 2009, Stavarache Romeo, în calitate de primar al municipiului Bacău, a aprobat încheierea contractului de vânzare-cumpărare pentru locuinţa anterior menţionată, ca urmare a solicitării formulate de inculpatul Muntianu Gheorghe în cadrul audienţelor, deşi cererea acestuia nu fusese verificată de compartimentele de specialitate din cadrul Primăriei Municipiului Bacău, iar la cerere nu au fost anexate înscrisurile care dovedeau calitatea de chiriaş şi îndeplinirea obligaţiilor rezultate din această calitate.

Toate acţiunile inculpatului Muntianu Gheorghe au fost subsumate scopului urmărit de acesta, respectiv cumpărarea unei locuinţe din fondul locativ de stat al Municipiului Bacău, la un preţ derizoriu. Formalităţile de vânzare-cumpărare au fost însă oprite ca urmare a demarării cercetărilor în cauză. Începând cu data de 30.09.2012, Primăria municipiului Bacău a procedat la rezilierea contractului de închiriere nr. 220306/01.08.2008.


Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu mai jos:

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.