Consiliul Judetean a impartit banii primiti de la Guvern

0

Cele aproape 11 milioane primite de CJ Bacau de la Guvern, pentru achitarea unor arierate, au fost impartite catre primarii conform graficului initial. Reuniti in sedinta ordinara, consilierii judeteni au aprobat proiectul de hotarare vizand “distribuirea” sumelor de bani catre localitatile cele mai afectate de existenta  arieratelor. Petrica Mihaila (PDL) a solicitat, in numele comunei Livezi, suma de 200.000 de lei pentru stingerea datoriilor istorice pe care primaria le are catre diversi prestatori de servicii si lucrari. Alesul a afirmat ca localitatea a acumulat arierate semnificative, in cuantum de peste 380.000 lei. Propunerea consilierului pedelist nici macar nu a fost supusa la vot in CJ, alesii declarandu-se favorabili variantei initiale de impartire a banilor.

In acest context, Dragos Benea – presedintele CJ – a declarat ca arieratele reprezinta un flagel in administratia locala si ca odata cu schimbarile petrecute la conducerea unor primarii, in urma alegerilor locale din vara, au iesit la iveala problemele de natura financiara cu care acestea se confrunta. Benea a exemplificat prin situatia comunei Podu Turcului, care a acumulat datorii de aproximativ 1 milion de lei sub mandatul de primar al medicului Gabriela Iacobescu.

“Am incercat prin aceasta repartizare sa inchidem arieratele cele mai vechi. Sunt comune, cum e cazul Podu Turcului, cu arierate si de 10 miliarde lei vechi. S-au schimbat primarii dupa locale si s-au gasit arierate mari si foarte mari. Mergem mai departe in formula propusa. Dupa 15 decembrie, cand vom avea o hotarare de guvern similara, vom incerca sa dam bani si pentru Livezi sau altor comune care se confrunta cu aceasta problema”, a declarat presedintele CJ.

Potrivit unui material publicat de Bacau.net la inceputul saptamanii, nivelul arieratelor acumulate in administratia locala bacauana depaseste 30 de milioane lei, de 3 ori mai mult decat alocarea primita de judet de la Guvern. Cele mai consistente arierate au fost identificate de CJ in relatiile contractuale dintre primarii si furnizori, prestatori de servicii sau de lucrari de constructii. Volumul acestora depaseste 26 milioane lei.

Comuna Podu Turcului, nominalizata de Benea drept o campioana a datoriilor istorice, a primit si cea mai importanta alocare din partea CJ, 640.000 lei. In mediul urban, municipiul Moinesti – care se confrunta cu probleme financiare importante in urma lucrarilor de modernizare a strazilor executate in vara – a primit 400.000 lei.


Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu mai jos:

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.