Cioloş: La cum stă bugetul în momentul de faţă, nu ne-am putut permite bani pentru biserici

0


Bugetul de stat nu a permis alocarea de fonduri pentru lăcaşurile de cult, mai ales în situaţia de constrângere bugetară actuală, a declarat, miercuri seară, premierul Dacian Cioloş, apreciind că este importantă implicarea credincioşilor şi a autorităţilor locale în investiţiile pentru biserici.

„Lăcaşurile de cult nu au alocare bugetară în bugetul de stat, pe de o parte pentru că avem alocări pentru culte şi cheltuielile cu salariile în urma deciziilor care au fost luate de Parlament au un impact şi pe partea de culte, pe de altă parte faptul că nu avem alocări bugetare nu înseamnă că investiţiile care se fac în lăcaşuri de cult nu sunt importante, dar cred că aici e importantă implicarea enoriaşilor, a credincioşilor şi a autorităţilor locale”, a afirmat premierul, într-o conferinţă de presă la Guvern.

El a arătat că autorităţile locale pot decide cel mai bine în ce măsură anumite investiţii sunt prioritare sau nu pentru comunităţile respective.

„Nu ştiu dacă bugetul de stat, şi mai ales în condiţiile bugetare foarte dificile pe care le avem, mai e cazul acum să alocăm aceste bugete. Cel puţin, în momentul de faţă, aşa cum stă bugetul, nu ne-am putut permite alocări”, a adăugat Cioloş.


Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu mai jos:

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.