CEDO: România are șase luni să propună soluții pentru situația din penitenciare

0

Condiţiile de detenţie din penitenciarele din România contravin Convenţiei Europene pentru Drepturile Omului şi arată o disfuncţionalitate structurală care necesită adoptarea de măsuri generale de către stat, a decis marţi Curtea Europeană pentru Drepturile Omului.

România are la dispoziţie şase luni pentru a stabili un calendar de rezolvare a situaţiei din închisori.

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a declarat luni, la dezbaterile din Comisia Juridică a Senatului privind legea graţierii, că va veni în câteva zile cu proiectul de lege privind modificarea Codului Penal şi a anunţat că marţi Curtea Europeană a Drepturilor Omului se va pronunţa în legătură cu decizia pilot referitoare la situaţia din penitenciare.

Ceea ce discutăm noi aici reprezintă un segment din politica penală, dar şi o parte din măsurile pe care CEDO le aşteaptă faţă de starea de aglomeraţie şi condiţiile din penitenciare. Ca ministru al Justiţiei, ce aş putea afirma în aşteptarea deciziei: Guvernul a iniţiat o serie de măsuri consistente pentru înlăturarea condiţiilor precare, pentru îndeplinirea exigenţelor stabilite de Convenţia Drepturilor Omului, legislaţia României şi jurisprudenţa CEDO: modernizarea penitenciarelor, construcţia de noi penitenciare, legea graţierii, legea recursului compensatoriu”, a precizat ministrul Justiţiei.


Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu mai jos:

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.