In ce stadiu este proiectul „Insula de Agrement Bacau” si cand va fi gata

0


Primarul Bacaului, Cosmin Necula, a anuntat astazi care este stadiul proiectului de la Insula de Agrement si ce urmeaza in urmatoare perioada. Stadiul fizic al lucrarilor este de 70% iar data de finalizare a Insulei de Agrement este finalul anului 2018:

Mai jos, declaratia primarului :

„Expertiza tehnică de la Insulă se încheie la 9 iulie. Urmează proiectarea restului rămas de executat și licitarea lucrărilor

Întrucât numeroși băcăuani pun întrebări cu privire la mersul lucrărilor de la Insula de Agrement, unii dintre ei lansând în spațiul public afirmații privind o presupusă „părăsire a șantierului” de către constructor, revin cu următoarele precizări:

1. Am preluat un proiect prost făcut de la fosta administrație, prost conceput atât de către primul proiectant (Vila House SRL București), cât și de societatea contractată de fosta administrație pentru refacerea proiectului inițial (respectiv, Luca Way SRL).

2. Deficiențele proiectului tehnic, dar mai ales lipsa de implicare a reprezentanților Luca Way în asigurarea serviciilor de asistență tehnică pentru remedierea inadvertențelor semnalate au condus la un ritm lent de execuție, pe parcursul sezonului de vară 2016. Drept urmare, în septembrie 2016, Municipiul Bacău a decis rezilierea contractului cu Luca Way.

3. În contextul modificării soluției de amplasare a parcării supraetajate din fața Insulei de Agrement, prin renunțarea la devierea de pe amplasament a colectorului de canalizare (foto 2) și înglobarea acestuia în infrastructura parcării, s-a dispus efectuarea unei expertize care să indice soluția tehnică în această privință. Expertiza va fi încheiată la 9 iulie 2017.

4. Concluziile expertizei vor fi preluate în tema de proiectare pentru restul lucrărilor de executat. Procedura de achiziție a serviciilor de proiectare urmează a fi lansată în iulie 2017. Noul proiectant va elabora documentația tehnică ce va sta la baza contractării lucrărilor rămase de executat.

5. Stadiul fizic al proiectului este de 70 la sută. După finalizarea proiectării aferente restului rămas de executat, vom scoate la licitație lucrările, astfel încât să finalizăm reabilitatea și modernizarea Insulei de Agrement în cursul anului viitor (nu mai târziu de 31.12.2018, termenul de finalizare convenit în iunie 2016 cu Autoritatea de Management a Programului Operațional Regional).

6. În paralel, Agenția Națională „Apele Române”, prin intermediul Administrației Bazinale de Apă (ABA) Siret, realizează decolmatarea lacului din jurul Insulei de Agrement, ABA dispunând de fondurile necesare finalizării acestei lucrări esențiale (punerea în funcțiune și exploatarea Insulei de Agrement depinde de finalizare în integralitate a lucrărilor de decolmatare desfășurate de ABA Siret).

Șantierul de la Insulă ar trebui să fie o lecție pentru noi toți, o lecție despre cum un proiect făcut pe genunchi, de diverși clienți politici (ai fostei administrații), poate periclita un obiectiv generos așa cum este modernizarea Insulei de Agrement.

Dacă proiectanții și fosta conducere a Primăriei ar fi fost mai responsabili, reabilitarea Insulei s-ar fi desfășurat fără sincope, iar proiectul ar fi fost terminat. Din păcate, nu s-a întâmplat așa, iar astăzi reparăm ceea ce au stricat alții în trecut (sau, pur și simplu, n-au făcut!).

Angajamentul meu este că vom termina lucrările de la Insula de Agrement și vom reda băcăuanilor acest obiectiv mult așteptat!”


Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu mai jos:

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.