Ce prevederi conține „Legea traseismului”: Aleșii au la dispoziție 10 zile pentru a-și exprima opțiunea politică

0

Primarii, preşedinţii consiliilor judeţene, consilierii locali şi consilierii judeţeni, precum şi candidaţii declaraţi supleanţi vor avea la dispoziţie zece zile pentru a-şi exprima în scris opţiunea cu privire la partidul politic din care doresc să facă parte, fără a risca să-şi piardă funcţia, potrivit proiectului de ordonanţă de urgenţă pregătit de guvern pentru adoptare în următoarea şedinţă şi dat publicității astăzi. 

Ministerul Dezvoltării a publicat varianta finală a proiectului de act normativ care permite trecerea unui ales local de la un partid la altul, scrie portalul de știri Gândul.info. Potrivit acestuia, primarii, preşedinţii consiliilor judeţene, consilierii locali şi consilierii judeţeni, precum şi candidaţii declaraţi supleanţi vor avea la dispoziţie zece zile pentru a-şi exprima în scris opţiunea cu privire la partidul politic din care doresc să facă parte, fără a risca să-şi piardă funcţia.

„Pentru anul 2014, prin derogare de la prevederile art. 9 alin. (2) lit. h1) şi art. 15 alin. (2) lit. g1) din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 912 din 7 octombrie 2004, cu modificările şi completările ulterioare, în termen de 10 zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă primarii şi preşedinţii consiliilor judeţene, consilierii locali şi consilierii judeţeni, precum şi candidaţii care au fost declaraţi supleanţi, isi pot exprima în scris opţiunea cu privire la partidul politic din care doresc să facă parte, fără ca aleşii locali respectivi să-şi piardă calitatea dobândită în urma alegerilor”, se arată în proiectul de ordonanță de urgență.

În expunerea de motive a actului normativ care legalizează pentru 10 zile migraţia politică, guvernul invocă „o serie de disfuncţionalităţi” la nivelul autorităţilor locale, după ruperea USL, precizând că sunt mari probleme pentru constituirea majorităţilor.

„Una dintre disfuncţionalităţile generate de legislaţia în vigoare constă în faptul că aceasta nu oferă soluţii legale pentru „rupturile politice” apărute pe parcursul mandatului autorităţilor locale şi pentru remedierea efectelor negative ale acestora asupra continuităţii şi stabilităţii activităţii autorităţilor locale, ceea ce periclitează satisfacerea nevoilor colectivităţilor locale. Actualul context socio-politic, preponderent transformările/modificările produse la nivelul majorităţii politice care a rezultat ca urmare a alegerilor locale din anul 2012, a generat efecte negative asupra funcţionării autorităţilor publice locale. Astfel, autorităţile administraţiei publice locale întâmpină greutăţi în constituirea majorităţilor care să asigure stabilitate politică, urmare a reorganizării unor partide politice, alianţe politice sau alianţe electorale, fapt evidenţiat în special de reprezentanţi ai structurilor asociative ale autorităţilor administraţiei publice locale”, se arată în expunerea de motive a ordonanţei.

Cei care nu se simt „traseiști” rămân în partidul pe listele căruia au candidat

Potrivit actului normativ care ar putea fi aprobat într-o şedinţă de guvern joi, primarii şi preşedinţii de CJ depun declaraţia la: partidul politic sau la organizaţia minorităţii naţionale, după caz, din care optează să facă parte; autoritatea deliberativă a unităţii/subdiviziunii administrativ-teritoriale pentru care a candidat, prin intermediul secretarului unităţii/subdiviziunii administrativ-teritoriale respective.

Consilierii locali, judeţeni şi supleanţii îşi vor anunţa opţiunea politică la: partidul politic sau la organizaţia cetăţenilor aparţinând minorităţii naţionale, după caz, din care optează să facă parte; autoritatea deliberativă pentru care a candidat, prin intermediul secretarului unităţii/subdiviziunii administrativ-teritoriale respective.

Conform proiectului, cei care nu vor depune această declaraţie rămân membri ai partidului politic sau organizaţiei minorităţii naţionale, după caz, pe listele partidului care a făcut parte dintr-o alianţă politică sau alianţă electorală, dacă acesta/aceasta continuă să existe din punct de vedere legal; devin independenţi, dacă partidul politic sau organizaţia minorităţii naţionale, după caz, dacă acesta/aceasta nu mai există din punct de vedere legal.

Secretarii unităţilor/ subdiviziunilor administrativ-teritoriale, în termen de 10 zile de la expirarea termenului pentru exprimarea opţiunii politice de către aleşii locali au obligaţia să comunice situaţia centralizatoare a aleşilor locali la instituţia prefectului.

 


Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu mai jos:

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.