Bacaul va fi gazda Campionatului Naţional de Înot al Ministerului Afacerilor Interne

0


În perioada 12 – 13 iulie 2017 Bacăul este capitala înotului, fiind gazda etapei finale a Campionatului Naţional de Înot al Ministerului Afacerilor Interne.

         Competiţia este organizată la Bazinul Olimpic de Nataţie, din municipiul Bacău, de către Centrul Cultural al Ministerului Afacerilor Interne, Biroul Coordonare Activităţi Sportive, cu sprijinul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bacău, Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Bacău, Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Judeţean Bacău, în colaborare cu Direcţia Judeţeană de Sport şi Tineret Bacău.

Astfel, aproximativ 80 de participanţi din cadrul Ministerului Afacerilor Interne,  ofiţeri şi subofiţeri, se întrec în aceste zile în cel mai complex sport din lume, înotul.

Concursul se va desfăşura pe categorii de vârstă, respectiv, până în 35 de ani, 35 –  45 de ani şi plus 45 de ani, masculin şi open feminin.

Startul va fi dat în ziua de 12 iulie a.c., începând cu ora 09.30, cu festivitatea de deschidere şi primele întreceri, care se vor derula până pe 13 iulie a.c., când vor avea loc ultimele activităţi competitive şi festivitatea de premiere.

 


Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu mai jos:

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.