Avocatul Daniel Fenechiu și-a lansat partidul și în Bacău: „Jumătate din suspiciunile de trafic de influență ar dispărea prin aprobarea legii lobby-ului”

0

Prezență obișnuită a studiourilor TV din capitală, avocatul Daniel Fenechiu și-a lansat, oficial, partidul în județul Bacău. Fenechiu, ajuns deputat în 2012 din partea defunctului PP-DD, a înființat de curând Partidul Național Democrat (PND), împreună cu alți 9 parlamentari proveniți din fostul PP-DD. Liderul PND a criticat într-o conferință de presă „moda” arestărilor din ultima perioadă, Fenechiu apreciind că noul Cod penal este mai prost decât cel precedent. Susținător deschis al legii lobby-ului, deputatul-avocat a declarat că anumite instituții judiciare se opun fățiș implementării unui astfel de proiect, cu toate că lobby-ul e reglementat atât la Bruxelles, cât și în marile capitale europene. 

fenechiu-avocatDeși aproape inexistent în teritoriu, PND numără 10 parlamentari la nivelul Legislativului, unii dintre aceștia cu state vechi în politica centrală (Daniel Oajdea, Liliana Mincă). În județul Bacău PND și-a definitivat un comitet de inițiativă condus de jurista Irina Ungureanu, fost membru al defunctului PP-DD. Lansarea inițiativei a avut loc într-o conferință de presă organizată luni, după-amiaza, la sediul Direcției Agricole. Fenechiu a criticat valul de arestări din ultima perioadă, arătând că noul cod penal este mai prost decât cel anterior. Șeful PND a afirmat că în clasa politică este nevoie și de construcție, nu doar de distrugere și că „meseria” de parlamentar a ajuns un adevărat blestem.

„Săptămânal, DNA vine cu o solicitare la Parlament. Observ, în ultima perioadă, că DNA și Parchetul au inițiative legislative. Nu putem ajunge în situația în care fiecare parchet sau șef de instituție judiciară să aibă valențe legislative”, a reclamat Fenechiu, adăugând că ceva trebuie construit în locul distrugerii actualei clase politice. Susținător al legii lobby-ului, deputatul a opinat că implementarea unei astfel de legi ar conduce la înjumătățirea infracțiunilor de „trafic de influență” sau asimilate acesteia. „Jumătate din suspiciunile de trafic de influență ar dispărea prin aprobarea legii lobby-ului. Anumite instituții se opun legii lobby-ului, dar nu vor putea ține blocat prea mult proiectul de lege”, mai spus el.

Foarte vocală s-a dovedit Liliana Mincă, fosta șefă a Loteriei Române, de asemenea membră a PP-DD în trecut. Pe un ton inchizitorial, aceasta a incriminat jaful generalizat din ultimii 25 de ani, declarând că PND susține introducerea declarațiilor de avere pentru toți românii, iar averile nejustificate să fie confiscate de o „instituție militarizată”. În acest fel, a afirmat Mincă, proveniența patrimoniilor deținute de politicieni va putea fi verificată în detaliu. „Declarațiile de avere trebuie extinse și la rudele parlamentarilor. Averile ilicite să fie confiscate de o instituție militarizată. În România s-a furat ca la festival”, a declarat Mincă.

Printre măsurile pe care PND le-ar susține într-o viitoare guvernare se numără constituirea unor autorități naționale de investigare a privatizărilor și retrocedărilor din ultimii 25 de ani, reducerea numărului de parlamentari la 300, accederea în magistratură după minim 5 ani de experiență în profesii juridice, introducerea curților cu jurați în cazurile penale grave și de corupție, interzicerea donațiilor către partidele politice sau amnistie fiscală pentru persoanele care denunță fapte de evaziune fiscală și achită prejudiciul cauzat bugetului de stat.


Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu mai jos:

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.