Au talharit un barbat dar au fost prinsi la scurt timp

0

Polițiștii au depistat, în scurt timp de la sesizare, două persoane care prin violență au deposedat un bărbat de bunurile pe care acesta le avea asupra sa. Cei doi bănuiți au fost reținuți pentru 24 de ore.

Secția 2 poliție Bacău a fost sesizată la data de 05 mai, în jurul orei 19:30, de către un bărbat de 65 de ani, din comuna Măgireşti, despre faptul că în timp ce se deplasa pe str. Mihai Eminescu din Bacău, a fost acostat de doi tineri, care prin violenţă l-au deposedat de bunuri personale.

În urma investigațiilor efectuate în baza sesizării, polițiștii au depistat în scurt timp, pe strada Războieni, un bărbat de 39 de ani și un minor de 17 ani, ambii din Bacău, bănuiți de comiterea faptei.

Asupra celor doi polițiștii au găsit telefonul mobil și alte bunuri care au fost sustrase de la persoana vătămată.

Prejudiciul, în valoare de 200 de lei, a fost recuperat.

Față de cei doi bănuiți s-a luat măsura reţinerii pentru 24 ore, urmând să fie prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău cu propunere de arestare preventivă, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie.


Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu mai jos:

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.