Acţionarii Rafo Oneşti au respins dizolvarea societăţii, aprobând reducerea capitalului social

0

Acţionarii „Rafo Oneşti” (RAF) au respins, în AGEA de la mijlocul lui septembrie, dizolvarea societăţii, scrie publicația economică BURSA. Decizia a fost asumată în contextul în care, după constatarea pierderilor stabilite prin situaţiile financiare aferente anului trecut, activul net al firmei s-a diminuat la mai puţin de jumătate din valoarea capitalului social subscris. Pe cale de consecință, acționarii au aprobat diminuarea capitalului social, potrivit unui raport remis Bursei de Valori Bucureşti (BVB), citat de BURSA. 

Rafo - OnestiPotrivit legii societăţilor comerciale, atunci când, într-o firmă, activul net scade sub jumătate din valoarea capitalului social, AGEA trebuie să decidă dacă respectiva companie îşi va mai desfăşura activitatea ori va fi dizolvată, însă Adunarea Generală Extraordinară a Acţionarilor a decis continuarea activităţii societăţii.

Astfel, pentru a respecta normele, Rafo era obligată ca, cel târziu până la încheierea exerciţiului financiar ulterior celui în care au fost constatate pierderile, să procedeze la reducerea capitalului social cu un cuantum cel puţin egal cu cel al pierderilor care nu au putut fi acoperite din rezerve, dacă în acest interval activul net al societăţii nu a fost reconstituit până la nivelul unei valori cel puţin egale cu jumătate din capitalul social.

În acest sens, acţionarii au aprobat reducerea capitalului social, la 228,27 milioane lei, de la 2,19 miliarde de lei, decizie care conduce la continuarea existenţei companiei, datorită faptului că valoarea la care ar ajunge capitalul social s-ar situa sub totalul activelor RAF. Anul trecut, la „Rafo” mai existau circa 450 de salariaţi, activitatea companiei fiind sistată din 2008. Motivul pentru care activitatea companiei a fost întreruptă este legat, printre altele, şi de un proces pe care „Rafo” l-a avut cu firma Glencore, care a cerut returnarea unei creanţe de circa 75 de milioane de dolari.

Rafo a anunţat, în 2012, printr-un document remis Bursei de Valori din Bucureşti (BVB), că are în derulare 79 de procese în justiţie, având de recuperat numeroase datorii de la persoane juridice sau persoane fizice. Compania Rafo a fost înfiinţată în 1956 cu scopul de a procesa ţiţeiul nesulfuros, fiind una din cele mai mari rafinării de la noi din ţară. Are o capacitate de rafinare de 3,5 milioane de tone pe an.

Rafinăria Rafo a fost cumpărată, în anul 2009, de Petrochemical Holding – proprietatea fostului oligarh rus, Iakov Goldovskiy, care a deţinut colosul petrochimic Sibur până la venirea la putere a lui Vladimir Putin. Ulterior, Goldovskiy a fost arestat pentru şapte luni, după care a fost eliberat, a părăsit Rusia şi a înfiinţat Petrochemical Holding în Austria, companie aflată printre primele din Europa la producerea de PET-uri.


Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu mai jos:

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.