Accident la intersectia Bd.Unirii cu Calea Romanului. Doua femei au fost ranite

0

La data de 26 octombrie a.c., în jurul orei 16.00, polițiștii au efectuat cercetări cu privire la un eveniment rutier, produs la intersecția Bulevardului Unirii cu Calea Romanului, din Bacău.

Din primele verificări efectuate la fața locului a rezultat că o tânără de 31 de ani, care conducea un autoturism pe Bulevardul Unirii spre centrul municipiului Bacău, la intersecția cu strada Calea Romanului, pe fondul neacordării priorității de trecere, a intrat in coliziune cu un autoturism condus regulamentar de un bărbat de 35 de ani, din comuna  Berești Bistrița.

În urma evenimentului rutier, două pasagere, de 8 și 29 de ani, din autoturismul condus de bărbatul de 35 de ani, au primit îngrijiri medicale la S.J.U Bacău, fără a necesita internarea.

Cei doi conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, iar rezultatele au fost negative.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.


Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu mai jos:

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.