Accident cu victima langa Filipesti, dupa ce un barbat s-a rasturnat cu o autoutilitara

0

La data de 13 octombrie a.c., în jurul orei 21.00, polițiștii rutieri au efectuat cercetări pentru a stabili împrejurările producerii unui eveniment rutier în afara localităţii Filipeşti.

Din primele cercetări efectuate la fața locului a rezultat că un bărbat de 55 de ani, din judeţul Suceava, în timp ce conducea o autoutilitară cu semiremorcă, pe direcţia Bacău- Roman, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers şi s-a răsturnat pe partea carosabilă.

În urma evenimentului rutier a rezultat vătămarea corporală a conducătorului auto care a fost transportat la Spitalul Judeţean Bacău, pentru îngrijiri medicale.

În urma testării cu aparatul etilotest a bărbatului de 55 de ani, acesta a indicat valoarea de 0,04 mg/l alcool pur în aerul expirat şi i s-au recoltat mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.


Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu mai jos:

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.