Accident in afara localitatii Nicolae Balcescu. Trei persoane au fost ranite

La data de 13 iulie a.c., în jurul orei 12.00, în afara localităţii Nicolae Bălcescu, polițiștii rutieri au cercetat împrejurările producerii unui accident de circulaţie, în urma căruia trei persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale.

Astfel, poliţiştii au constatat că un bărbat de 58 de ani, din Bacău, în timp ce conducea un autoturism, la ieşirea dintr-o parcare, nu a acordat prioritate de trecere la efectuarea unui viraj la stânga şi a intrat în coliziune cu un autoturism, condus de un bărbat de 55 de ani.

În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală a celor doi conducători auto şi a unui bărbat de 35 de ani, din comuna Mărgineni, pasager în autoturismul care circula regulamentar. Toţi trei au fost transportaţi la Spitalul Judeţean Bacău pentru investigaţii medicale.

Cei doi conducători auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative şi li s-au recoltat mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Comenteaza prin Facebook

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here